ETAPA 1 - Prepararea modelelor experimentale şi a metaboliţilor - parţial
Act 1.1 - Prepararea modelelor experimentale în tehnica al fresco acoperite cu TDCC, Paraloid B 72, grăsimi, funingine şi ceară
S-au obţinut 72 de modele experimentale pe fiecare aplicându-se patru tipuri diferite de pigmenţi (roşu, galben, albastru şi verde). Unele dintre acestea au fost consolidate cu Paraloid B72 şi dispersie transparentă de cazeină (DTC) iar pe altele s-au depus: ceară, ulei şi fum. Modelele experimentale au fost concepute pentru a valorifica rezultatele cercetării fundamentale în domeniul conservării şi restaurării picturii murale. Acestea vor fi folosite în cercetările din etapele viitoare pentru îmbătrânire şi biocurăţare.
Pregătirea modelelor experimentale
Act 1.2 - Caracterizarea modelelor experimentale
Deşi metodologia de analiză spectrală folosită pentru analiza depunerilor a fost relevantă, aceasta va fi completată cu tehnici complementare, astfel încât să se asigure cea mai bună variantă de caracterizare a suportului, depunerilor şi, în final, evaluarea eficienţei tratamentului enzimatic pentru biocurăţarea probelor.
Examinarea la microscopul optic a demonstrat că Paraloid B72, DTC şi uleiul formează o peliculă cu aspect lucios şi heterogen.
Examinarea la microscopul electronic cu baleiaj a confirmat că suprafaţa tuturor depunerilor are aspect heterogen. S-a observat că în unele zone sunt 3 straturi, în altele numai 2 iar în altele, acestea lipsesc.
Depunerea de funingine este relativ uniformă iar morfologia micelară a acesteia este caracteristică, morfologie neidentificată la celelalte depuneri sau consolidanţi.
Heterogenitatea depunerilor, numărul de straturi şi grosimea acestora pot influenţa eficienţa biocurăţarii. Scopul proiectului este curăţarea picturii murale cu enzime microbiene dar este cert că restauratorii nu verifică depunerea uniformă a acestora. Ceara şi funinginea de asemenea pot fi de diferite provenienţe şi grosimi.
Aspectul microscopic (optic, electronic) al depunerilor de ceară
Aspectul microscopic (optic, electronic) al depunerilor de funingine
Lucrari publicate:
Gomoiu I., Radvan R., Ghervase L., Mohanu I., Enache M., Neagu S., Ruginescu R., Cojoc R., 2020, Cleaning of mural paintings and mortars: review, Romanian Journal of Materials, 50, 4, 485-492.